De ce am investit în imobiliare în Spania

Mutat în Spania » Blog » De ce am investit în imobiliare în Spania
(Cel mai important este de ce-ul, apoi abia urmează cum-ul, metoda, pașii concreți, cifrele, calculele)

Nu știu la tine cum a fost, dar mie, în România, după Colectiv, a început să-mi fie frică. Foarte frică. Am urmărit toată investigația lui Tolontan despre Hexi Pharma ca pe un film prost…nu-mi venea să cred că tot ce a scos la lumină echipa lui de jurnaliști de investigație este adevărat.

Cum se mișcă proiectele în România

Lucrez ca jurist din 2006, iar în 2007 m-am angajat într-o companie multinațională. Dacă n-aș fi fost în contact cu colegii mei din departamentele juridice din alte țări, an după an, nu mi-aș fi dat seama cât de diferit și ciudat este ce se întâmplă în România.

În aproape toate proiectele care implicau și relația cu autoritățile, depuneam cel mai mare efort și terminam proiectul…ultima. Colegii mei înregistrau modificări în companie, luat autorizații și avize din 3 click-uri. Eu adunam documente peste documente, depuneam totul în dosar cu șină la vreo registratură prăfuită, apoi așteptam 30 de zile termenul legal. Pe la diverse autorități nu se întâmplă nimic nici după cele 30 de zile de la depunere (și nu există sancțiune pentru depășirea termenului)…între timp dădeam telefoane, rugam frumos, explicam, invocam forțele luminii să fie alături de mine…

Când, în call-urile de divizie sau de regiune, aduceam în discuție diferite situații legale ale companiei și cum se întâmplă lucrurile în RO, ceilalți amuțeau. Uneori directorul meu din Polonia nici nu mai credea ce spun și scria avocaților externi, care îi confirmau că…așa-i la noi.

Investițiile imobiliare din România nu mai erau sigure

În timpul protestelor de după ordonanța 13 eu am sperat cu adevărat că lucrurile se vor schimba. Seara stăteam singură cu copiii, iar soțul meu se ducea cu sfințenie în Piața Victoriei, iar în week-end mergeam toți. Copiii mei la grădiniță scandau „România, trezește-te!” și “Hoții, huooo!” (mi se face pielea de găină când îmi amintesc).

La un moment dat, discuțiile cu colegii mei avocați, juriști erau atât de deprimante încât am început să mă întreb pe bune dacă investițiile noastre imobiliare din România sunt în siguranță. PSD ciuma roșie voia să naționalizeze pilonul II de pensii, directorul general al NN Pensii, Raluca Tintoiu, a fost amendată cu 100.000 de lei si i-a fost retrasa autorizarea pentru un email către clienți…era ireal!

Planul de exit

În decembrie 2017, la o petrecere de Crăciun a unei case de avocatură cu care lucram în corporație, am decis că am muncit prea mult pentru investițiile mele ca să le risc, și că vreau să investesc în altă țară decât țara mea. Pur și simplu, acela a fost momentul în care m-am gândit că cel mai bine pentru noi ar fi să investim în imobiliare în altă parte. Când și avocații tăi sunt îngrijorați, ce poți să faci mai mult decât plan de exit?

Dan era la fel de frământat ca mine. El este om de acțiune…eu am spus ce aș vrea să facem, iar el a început să facă research și a pus planul în acțiune.

În primăvara lui 2019 am plecat în vacanță din Valencia până în sudul Spaniei, într-un road trip de neuitat.

Soțul meu a aflat despre un fost coleg care cumpăra și închiria apartamente în Elche, provincia Alicante, Spania. Am bătut palma cu el că ne va oferi consultanță.

Am vândut proprietățile din România, am plătit datoriile, am transferat diferența în Spania și am început să investim aici.

Pandemia ne-a prins în Spania

În timpul pandemiei, pe 16 august 2020, ne-am mutat în Elche, în unul dintre cele 2 apartamente ale noastre. Între timp, din cauza pandemiei, devenise prioritară școala copiilor. În România nu aveam speranțe prea mari că situația va fi gestionată prea smart…

Ce am făcut apoi?

În concluzie, de ce în imobiliare?

De ce în Spania?

Suntem pasionați de imobiliare, cred că ți-ai dat seama până acum și avem cel puțin 11 motive bine întemeiate pentru care am ales să investim în Spania:

În București și Iași (unde am avut investiții) EU nu am reușit să înțeleg cum evoluează prețurile pentru că se construiește haotic, nu există un PUZ clar…nu am reușit să-mi dau seama cum se dezvoltă, pe bune, orașul…

Continuăm săptămâna viitoare cu tipurile de imobile în care am învățat să investim și din ce motive…cu alte cuvinte, ingredientele rețetei noastre. Vom ajunge și la cifre, stai liniștit. Dar cifrele vin ultimele. Întotdeauna.

Oriunde ești și vei fi, sper că îți sunt de folos cele scrise de mine și că vei începe să faci investiții, în Spania sau oriunde este mai bine pentru tine.

La tine cum este? Dacă ar fi să investești în altă țară, de ce ai face-o? Are sens pentru tine ceea ce ți-am povestit despre mine?

================

Pentru cei care vor să se mute sau să investească în Spania (sau ambele) am realizat un ghid cu informații complete. Îl poți descărca gratuit de aici.

Data articol: 2 noiembrie 2022